Zara, ramasa dupa prepararea “casului dulce”, se fierbe timp de 1 ora la temperatura de 85-90°C, interval in care are loc precipitarea restului de proteina. Pe tot timpul fierberii, zerul se agita continuu cu o lingura de lemn, ca sa nu se prinda de fundul cazanului si sa se “afume”. Bucatelele de urda se ridica treptat la suprafata cazanului, unde se culeg cu o lingura si se pun in sedila pentru scurgerea zerului, timp de 10-12 ore.In aceasta faza, urda apare ca o pasta omogena, granulata fin si de culoare alb-cenusie.
Se consuma proaspata sau sarata, framantata si presata in putini sau in diverse forme, confectionate din coaja de brad, pentru conservare timp mai indelungat. Din cca 10-12 l de zer, rezulta de regula 1 kg de urda.
